Friday 23 December 2016

Food Bloggers Conference Winter Edition

01:04 0 Comments

Pe 1 decembrie, a avut loc Food Bloggers Conference ediția de iarnă, la care am avut placerea să particip. 
Conferința s-a constituit din trei sesiuni: Blog Talk, Chefs Talk și Business Talk.
La prima sesiune de Blog talk au luat parte Anca Lungu sau Printesa Polonic, Smaranda Vornicu, Nicolle Birta și Alina Sin.
S-a pus întrebarea „Cum să devii un blogger culinar de succes?”
Nu s-a dat un răspuns clar, dar totul ține de pasiunea pentru gătit plus scris.
Mai întâi de toate îți trebuie un domeniu, iar apoi un plan bine stabilit pentru blog. „Blogul este cartea ta de vizită”.
S-a discutat în continuare și de apariția din ce în ce mai mult a videoului, tot mai mulți bloggeri folosindu-se de video ca să ajungă cât mai aproape de public, videoul fiind o completare a blogului scris. Mulți cititori nu mai au răbdare să citească un articol întreg, fiind mai ușor să urmărească o rețetă pas cu pas prin video, dar cum spunea si Mădălin Simion, moderatorul conferinței, de multe ori te plictisești să urmărești chiar și un video întreg, de multe ori citind doar ingredientele de care are nevoie pentru rețetă.
O altă întrebare adresată invitatelor a fost dacă folosesc Instagram. 
Anca Lungu și Alina Sin sunt cele mai active pe Instagram. 
Ele au spus că Instagramul „deschide o poartă spre o altă audiență”. Poți avea followeri străini, ai o interacțiune cu followerii, iar legat de folosirea #, Margot spunea ca trebuie să fie maxim 27 că doar atâtea permite Instagramul, să fie # proprii, generale, dar să și descrie ce este în fotografie. 
S-a dezbătut tema „restaurante cu specific românesc”, unde părerile au fost împărțite, ba sunt puține localuri, ba mâncarea este prea grasă, ba că mâncarea cea mai bună este cea de la mama de acasă.
Cred că Prințesa Polonic spunea că ne-am obișnuit să mâncăm prost, în special seara, sărim peste micul dejun și nu știm să stăm la masă, mâncăm tot timpul pe fugă.
Se dorește o reinterpretare a mâncarii tradiționale, atât printre bloggeri, ci și în  bucătăriile marilor restaurante care încă servesc mâncarea tradițională în porții mari și cu un plating învechit.
La cea de a doua sesiune au fost invitați Chef Adrian Hădean, Chef Joseph Hadad, Chef Florin Dumitrescu, Chef Liviu Lambrino fost concurent Masterchef și Chef Constantin Turculeț.
Legat de food blogging Chefii parcă nu prea fac diferența între un bucătar și un om pasionat de gătit. Ei sunt de părere că mai întâi de toate un food blogger ar trebui să aibă o bază formată prin lectură, lectură a marilor bucătari plus a altor bloguri. Esteimportant să știi ce se vrea de la o rețetă, să o înțelegi și apoi să o pui în practică. Chef Florin spunea că trebuie să te întrebi care este scopul tău? Vrei să fii un trendsetter, vrei să faci bani din asta sau vrei sa inspiri? Iar atâta timp cât nu ai o bază, care este scopul?
Chef Joseph Hadad ne-a povestit cum tatăl său la 15 ani i-a spus că el nu va merge la școală, ci să se facă bucătar. Iar pe vremea aceea toți cei de vârsta lui își continuau studiile să devină ingineri sau să aibă alte meserii, iar lui îi era rușine să spună că va fi bucătar. De 40 de ani se învârte în lumea aceasta a Fine Dining-ului, iar pentru noul său local recent deschis „Caju”, i-a fost greu să conceapă un meniu accesibil tuturor. De aceea a durat 3 luni pentru ca meniul să fie gata.
Chefii consideră că pentru a fi un food blogger trebuie să citești foarte mult, să ai o bază. Iar înainte de a posta o rețetă pe blog, aceasta trebuie să fie una reușită, iar pozele de asemenea să fie de calitate.
Chefii ar trebui să știe că food bloggerii sunt oameni pasionați de gătit care vor să inspire și să îndemne și alte persoane să gătească, fie că vorbim de prăjituri sau de mâncare, și nu sunt bucătari cu experiență precum ei sau alți chefi.
La cea de a treia conferință, cea de Business Talk au participat Florin Itu fondator Meat Busters, Oana Ciobotea fondator Hot Gipsy, Alin Matache fondator Ground Zero și Adriana Ghiță fost concurent Masterchef, fondator Noorish.
Această sesiune a fost dedicată zonei de business culinar, din care am putut afla cum s-au fondat business-urile lor.
Am aflat de la Alin Matache fondator al berii Ground Zero, o bere artizanală, că ideea de a avea o fabrică de bere artizanală a fost în timp ce savura o bere împreună cu fratele său care îi este si partener de afacere, și s-au gândit de ce să nu aibă și ei o fabrică de bere artizanală, mai ales că publicul din România nu este obișnuit cu o astfel de bere. Iar business-ul a fost fondat prin banii câștigați de Alin la poker.
Mi-a plăcut să aud de business-ul Adrianei, Noorish, ce îmbină o ședință de yoga cu un atelier de gătit. Mi se pare o idee super interesantă, găteși, socializezi, cunoști lume și te și relaxezi prin yoga.
Pe lângă cele trei sesiuni, în pauze au avut loc prestații de live cooking, Adrian Hădean a făcut un desert folosindu-se de înghețata Haagen-Dazs, Chef Cezar a făcut un meniu delicios cu vițel cu legume grill și sos olandez și un desert cu pere cu sos de ciocolată și crumble crocant, Chef Lambrino împreună cu Electrolux au adus „aburi în bucătărie”, iar Chef Nicolai Tand a fost cireașa de pe tort la sfârșitul evenimentului, așteptându-ne cu o rețetă reinventată a „micului”, inspirat din Japonia,  a învelit micul românesc în Tempura, iar apoi l-a servit împreună cu sos de hrean într-o baghetă.
Per total evenimentul a fost unul interesant și sper că și edițiile viitoare vor aduce oameni de la care te poți inspira, iar mai apoi să pui în practică ce ai învățat.
Mai  jos vă las cu câteva fotografii pe care le-am făcut:

Prăjiturela

Am venit acasă cu bunătăți de la Lidl Deluxe și de la Raftul Bunicii care s-au transformat în turtă dulce



See you next time :)